Playlist. 017

1. Reciteam fila de jurnal de melomană a Andei, în pregătirea următorului material din rubrica sa (e mai aproape decât ai putea crede!), și m-a săgetat instant în cord: mi-e dor grav de un concert live. Fie și din acelea ținute într-un beci infect ori cu 10 oameni în public, cu tot cu barmani, sunetiști & bounceri. (Minute preferate: 4:13 și, respectiv, 32:53.)

2. Dacă nu-i destulă muzică live nici pentru tine, ceva mai jos pe pagina asta o să găsești o parte din filmarea unui concert Talking Heads de acum 45 de ani — mai exact, din 13 martie 1976. Trupa cânta de 9 luni, iar albumul de debut ieșea un an mai târziu. Videoul de 35 de minute face parte din arhiva The Kitchen, un centru de artă non-profit din New York, și are de toate: un line check stângace, manierismele David Byrne deja în floare, multă ambiție instrumentală, pauze awkward între piese, o secție ritmică zeiss. Ah, și desigur, o versiune timpurie a Psycho Killer. E atâta de fain! Păcat doar că se încheie super abrupt. Musai de văzut cât de repede — accesul pe pagină va fi restricționat din 6 aprilie, se pare.

Cirkular Mag - Playlist Facebook Link Share 003.jpg

3. Când avem o zi mai proastă la Cirkular, mă uit la acest băiat zurliu și-mi reamintesc (pentru a nu știu câta oară) că totul devine considerabil mai fun/fain când nu te iei așa de tare în serios.

4. Că tot am pomenit de David Byrne (a cărui carte-odă muzicii How Music Works o recomandăm cu fiecare ocazie), 3 paragrafe despre frumusețea formelor de undă.

5. Record Player e o unealtă întortocheată și minunat-imperfectă. Faci cu ea o poză unei coperte de disc găsit într-un shop, iar Record Player se folosește de motorul Google pentru a ghici ce e și pentru a-ți genera un playlist Spotify. De cele mai multe ori găsește fix albumul pe care îl căutai. Dar din când în când mai dă câte un rateu stupid și poți să descoperi așa muzică neașteptat de random. De pildă, eu am fotografiat un papuc de casă și aplicația mi-a sugerat să ascult Florin Salam & Florin Purice — Cap și pajură. Cinstit.

6. Într-o bună zi vom avea la studio această minunăție de instrument inutil.

7. Află că poți urmări Cirkular și pe canalul nostru de Telegram. Încă nu știm exact ce-o să facem acolo — poate ne ajuți tu? Ne gândeam să fie o variantă la Cirkulara (newsletterul nostru bimestrial-ish), esențializată, rapidă, on point. Poate cu demouri disponibile pentru un timp restrâns? Tips & tricks legate de producția muzicală sau de workflowul de la noi din studio? Music sharing? Tu ce-ai vrea? Hai să facem grupul ăsta cât mai personal și mai al nostru.


Previous
Previous

Relația mea cu muzica: de la tub catodic la Discover Weekly.

Next
Next

PRIA. Toujours