Playlist. 014

1. Prietenele noastre de la As we exhale își lansează primul lor videoclip oficial în seara asta (marți), de la ora 19:00. Videoul, realizat de Ioana Ofelia, însoțește Volcano Fire, chiar prima piesă compusă de fete, la nici o lună după ce s-au cunoscut, în vara lui 2019 (unii dintre voi poate-și amintesc demoul blând postat pe atunci de Andreea, vocea As we exhale). Piesa (în noua ei variantă) a fost înregistrată, mixată & masterizată la noi, la Cirkular, și, pe nesimțite, s-a insinuat între preferatele noastre. Lansarea va fi live pe YouTube — vei putea să urmărești clipul aici. Ne vedem diseară în chat!

Cirkular Mag - Playlist Facebook Link Share.jpg

2. De curând, Oigăn ne-a luat la Ora de muzică — cel de-al cincilea single extras de pe viitorul album, Antimaterie. Interpretată alături de 15 prieteni, care compun Corul Turururu, piesa vine cu un clip sonat = minunat care pare a ne înfățișa multiplele personalități ale lui Oigăn, într-un fel de Being Eugen Nuțescu perfect concentrat în 2 minute și 51 de secunde. Fără versuri, fără griji. De vizionat uite-aici.

3. Eliza Niță (Control Club) a făcut o radiografie punctuală a situației muzicale pe final de 2020 de la noi din țară pentru Europavox. Citind-o așa, în engleză, detașat, aproape că mă ia un iz de optimism acum, pe sfârșit de an strâmb (și de benzină emoțională). Recomand cu drag lectura sa.

4. Poftim? Concert Black Midi, New Road? Adică un supergrup de-o seară compus din Black Midi și Black Country, New Road? Pe 10 decembrie, transmis și online? Cu strângere de fonduri pentru Windmill Brixton, locantă de concerte underground celebră din Londra, club-casă pentru mai sus-numitele trupe, dar și pentru alți dragi Cirkular (cum ar fi Squid)? DA, VĂ ROG. Încălzirea ne-o putem face aici, printr-un video ce mă duce cu gândul la Atelier Cafe Cluj într-una din serile sale bune.

5. Cel de la Etaj să-i dea toate treaturile posibile acestui cățăl senzațional. N-ar strica nici câteva lagere lui Alexander Liebermann, omulețul care, cu răbdare, a deconstruit muzical reprezentația pasională a acestuia în descrierea videoului.

6. Un mare fan (încă) al Parachutes și, pe alocuri, al A Rush of Blood to the Head, încă mă mai întreb uneori — ce naiba s-a întâmplat cu Coldplay? Eseul acesta video, care trece abil prin toată discografia trupei, de la cel mai tristache album la unul stupid de vesel, încearcă să aducă răspuns la o întrebare cât se poate de legitimă: cum se face că o trupă așa de iubită în lume să fie adeseori atât de câh. Eu unul nu mai am de la ei decât o singură așteptare și numai una: să aducă la realitate ideea musicalului pentru Game of Thrones.

7. În ultimele săptămâni, colegul Andrei a lucrat ca un dement (printre muhuhulte altele) pentru un proiect total diferit de ce facem de regulă la Cirkular — o reclamă-demo la un Porsche 992, pentru care a realizat coloana sonoră originală + sound designul. O inițiativă a unui entuziast & neobosit Lorin Todică (M13 Visuals, un studio de producție video din Cluj), a implicat zeci și zeci de creativi din Cluj (și nu numai), toți lucrând cot la cot pe gratis, doar din dragul de a realiza ceva cool & ambițios. Clipul poate fi urmărit aici — cum ți se pare?


Previous
Previous

Playlist. 015

Next
Next

Playlist. 013