Playlist. 011
1. Dacă încă plănuiești albumul ăla de apartament pentru care ai descărcat o cantitate neortodoxă de sample-uri prin martie (ca mine, de altfel) și mai ai nevoie de un impuls, sau, din contră, de ceva de citit la a treia cafea din zi, Spencer Tweedy (fiul lui Jeff din Wilco, da) s-a uitat la propriul background de home recording și s-a gândit să îi întrebe și pe alții. În Mirror Sound, artiști din medii diferite și cu vechimi variate în câmpul muncii, de la Vagabon și Sadie Dupuis până la tUnE-yArDs și Bradford Cox, își deschid ușile ca să ne lase să aruncăm o privire la setup-urile și procesele lor creative, așa cum au ele loc, departe poate de suprafețe lucioase, camere antifonate și de a sta o oră să alegi microfonul potrivit.
2. De cealaltă parte a peretelui antifonat, dar într-un spirit similar, Rina Sawayama a strâns câteva amintiri video din timpul înregistrărilor și producției albumului ei lansat mai devreme anul ăsta, pe care le-a pus într-un documentar în două părți pe YouTube. Un pic emoțional, nu prea (sau nu suficient de) tehnic, oricum numai bun să afli un pic din cum arată migala din spate, să vezi oamenii lucrând împreună și, chiar dacă o să doară, cum obișnuia să arate un concert cu sala plină și extaziată.
3. Majoritatea suferim de o lipsă de călătorii și concerte care deja tinde să se cronicizeze, so this might suit you: cu un turneu anulat în față, gașca Los Bitchos (pe care recomand intens s-o asculți dacă n-ai făcut-o deja) a pus de-o emisiune lunară în care explorează o parte din muzica unei țări, pe care o mai presară din când în când cu anecdote personale sau un fact de care nu știi când o să ai nevoie. Luna asta au fost în Turcia și poți recapitula și restul traseului în așteptarea următorului episod. Roadtrip!
4. Recunosc, de obicei refuz o vreme să ascult ce-i bun din inerție și apoi îmi dau șuturi că m-am trezit târziu. Pe același principiu, eu am dat de Caroline Polachek abia la ceva timp după ce a lansat răsunătorul hit So Hot You’re Hurting My Feelings, pe care îl declar cu mâna pe inimă ca fiind una dintre cele mai bune piese de anul trecut. Între timp, am descoperit că în ceea ce pare acum un alt timeline a făcut parte din trioul-devenit-duo de synthpop Chairlift (pe Spotify aici, pe Apple Music aici), care și-a primit numele în urma unei ședințe cu un psychic. Se pare că respectarea acestei indicații le-a dat spor, Chairlift având trei albume care mai de care, numai bune de pus pe rană în orice moment de „nu știu ce să mai ascult”, chiar dacă ai mai avut de-a face cu ele sau nu.
5. Cu ocazia intrării în spooky season (nu că n-ar fi fost tot anul așa), scheletul preferat Phoebe Bridgers și-a pus straiele de CEO și și-a lansat propriul label, numit cum altfel decât Saddest Factory – și primul release, un prim pas visător, queer și melancolic, a apărut deja.
6. In other (very important) sad indie news, a apărut primul single de pe următorul album al lui Julien Baker, Little Oblivions. Și are tobe!
7. Se apropie următorul newsletter Cirkular, ediție aniversară, în care vom putea urmări cum s-au pus primele cărămizi (metaforice) ale studioului.