DayDay. Selfie Stick Ballerinas
Independent, 2020
DayDay sunt genul de trupă pop care funcționează ideal pe setarea Rock a egalizatorului din playerul personal. Nu-s zgomotoși, nici pe departe. În loc de dinamici de tip tare/încet, cei 5 bucureșteni par a fi specialiști în cicluri lente de înghețuri și dezghețuri. Albumul lor de debut, scurticelul Selfie Stick Ballerinas, lansat fără prea mare fanfară în această primăvară ciudată, este ghidat, în mare, de riffurile blânde, cuminți de chitară și de armoniile vocale trasate de Deiu (Deideiu?), Ioana și Ruka, ce împart democratic versuri însiropate în nesiguranțe sentimentale, regrete mărunte și catastrofe în așteptare.
Kailash deschide albumul moale și cumpătat. Wouldn’t Mind pare născut din același jam, doar că pe final (de energie). The Tender Bar e minutul de înviorare răzleață. Pe fondul unui aranjament luminos și optimist, piesa 4 vorbește calm despre Satana din ochii ei. Piesa următoare, cea care dă titlul albumului, e catharsis potolit, defibrilare grijulie a unei inimi dezamăgite. DayDay nu fac nici un efort în a-și ascunde în vreo piesă puseurile de romanticism pur și sincer, iar Selfie Stick Ballerinas nu face excepție.
Și aici e cheia acestui album - SSB are o anume sfială pe care o depășește rareori, dar atunci când o face instrumental, într-un sfârșit, e frumos, frumos tare. Finalul zglobiu de la Downtown promite potențial Altceva, iar electro-popul cameral de pe radioasa Disco Despair e o sugestie destul de clară încotro ar putea-o lua albumul DayDay 2. În aceste mici detalii - precum microKORGul izolat în reverb din finalul Kailash sau trepidația reținută a secției ritmice de pe Overly - poți identifica o trupă stăpână pe tendințele-i indie pop, lucru rar întâlnit în peisajul nostru muzical. 30 de minute de muzică ideală ca soundtrack pentru aceste săptămâni în care zilele se prefiră lent, pe nesimțite în nopți și viceversa.
Selfie Stick Ballerinas poate fi ascultat pe Spotify sau Apple Music. Urmărește-i pe DayDay pe Facebook și YouTube.